|
Organizaţia nonguvernamentală EU divers a lansat ieri proiectul "Redescoperă-ţi oraşul", proiect finanţat de Comisia Europeană şi care are ca scop promovarea monumentelor istorice din municipiul Tulcea. Astfel, în perioada noiembrie 2009 - decembrie 2010, membrii asociaţiei şi voluntarii din cinci licee tulcene vor colecta informaţii despre patrimoniul istoric şi arhitectural al oraşului, datele urmând să fie incluse într-un album despre Tulcea de altădată. Rezultatele proiectului ar putea fi folosite de către reprezentanţii administraţiei locale pentru refacerea zonei vechi a municipiului Tulcea (străzile Victoriei, Progresului, Babadag) şi transformarea acesteia într-o zonă turistică. "Noi nu putem restaura aceste clădiri de patrimoniu, nu putem să le valorificăm, dar pentru a găsi soluţii la o problemă, trebuie să începem prin a cunoaşte acea problemă.
Nu putem să promovăm clădirile istorice din Tulcea, dacă nu le cunoaştem poveştile, istoria. De aceea, ne propunem să le cunoaştem, să ne documentăm foarte bine, să strângem toate informaţiile care există despre clădirile de patrimoniu şi să le facem cunoscute. Se pot face foarte multe, putem face un traseu pietonal, un traseu turistic şi Tulcea să nu fie doar o poartă către Deltă", a declarat Lidia Vişan, coordonatorul proiectului. În opinia sa, orice modificare a imobilelor de patrimoniu reprezintă un abuz, proiectul "Redescoperă-ţi oraşul" fiind totodată un semnal de alarmă ca vechile clădiri din municipiul Tulcea să fie conservate şi reabilitate. "Pe strada Progresului, la numărul 26 se află un monument istoric unde se spune că s-ar fi semnat actele de preluare a Dobrogei de către România la 18 noiembrie 1878 şi tot aici ar fi fost găzduiţi regii României, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, aflaţi în vizită la Tulcea. Clădirea se găseşte într-o stare jalnică de degradare, ba chiar este în pericol de a dispărea cu totul şi asta de când un mastodont de beton a ţinut cu tot dinadinsul să îi ţină companie în partea de nord. Am considerat abuziv şi nelalocul lui ce se întâmplă, am vrut să spunem cuiva, să luăm atitudine", a mai precizat Lidia Vişan. Proiectul "Redescoperă-ţi oraşul", se desfăşoară cu finanţare din partea Comisiei Europene, în cadrul Programului Tineret in Acţiune - Sub-acţiunea 1.2 Iniţiative ale tinerilor, program gestionat de ANPCDEFP - Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
Sursa: http://www.obiectivtulcea.ro/stirile-zilei/15799-eu-divers-promoveaz-cldirile-de-patrimoniu-din-tulcea.html
|